Mulți dintre noi se concentrează în primul rând asupra cultivării altor tipuri de talente și trăsături - cum ar fi șlefuirea abilităților de comunicare sau de leadership și consolidarea cunoștințelor - uitând însă că relațiile cu cei din jur sunt fundamentul reușitei, substanță de care avem nevoie pentru a duce vieți împlinite și pentru a avea succes.
Din fericire, putem învăța să devenim o persoană cu abilități de relaționare și să avem succes în acele zone ale vieții care contează cel mai mult.
Câștigă cu oamenii vă va oferi instrumentele absolut necesare pentru îmbunătățirea imediată a relațiilor pe care le aveți deja, dar și pentru a crea unele noi, la fel de puternice și eficiente.
Beneficiind de un amestec interesant de realitate, statistici, umor și exemple din viață, dar și de întrebări pentru dezbatere, cartea scoate la iveală cele douăzeci și cinci de principii cheie pe care trebuie să le aplicăm în relațiile cu oamenii.
Astfel, ecuația pe care o formulează John C. Maxwell este:
Abilitățile pe care le pui în practică + Relațiile pe care alegi să le construiești = SUCCES GARANTAT
"Abilitatea de a construi și menține relații solide reprezintă factorul esențial al modului în care acționăm în fiecare domeniu al vieții. Succesele adevărate se nasc din inițierea unor relații cu oamenii potriviți și din consolidarea acestora utilizând abilitățile de relaționare."
Condiții de livrare în afara României
Momentan nu livrăm în afara României prin comandă de pe site. Contactați-ne pe e-mail sau telefonic pentru a plasa o comandă în străinătate.
Ridicare de la sediu
Gratuit, de la sediul nostru din Timișoara, Str. Gh. Lazăr, Nr. 24, Et. 4, Ap. SAD29 (Fructus Plaza), în intervalul orar 11:00-14:00.
Condiții de livrare pe teritoriul României
Comenzile cu valoarea totală mai mare de 300 RON (TVA inclus) beneficiază de transport gratuit. Pentru comenzile cu valoarea totală mai mică de 300 RON (TVA inclus), se aplică o taxă de transport în valoare de 21 RON (TVA inclus).
În cazul în care comanda online este stornată după predarea coletului la curier, costul transportului nu se returnează.
Comenzile pot fi plasate online la orice oră, fiind preluate în ordinea înregistrării lor. Comenzile sunt procesate în cel mai scurt timp posibil. Fără a ne obliga contractual, comenzile se livrează în 48–72 de ore (lucrătoare) de la procesarea comenzii, în funcție de firmele de curierat. Confirmarea existenței în stoc a produsului (produselor) comandat(e) se face în momentul validării comenzii, telefonic sau prin e-mail.
Comenzile sunt onorate în ordinea primirii lor și exclusiv în limita stocului disponibil. În situații excepționale (perioade de vârf, stoc epuizat, vacanțe, comenzi speciale etc.) pot apărea întârzieri mai mari de 72 de ore în operațiunile de validare și livrare a comenzilor.
În cazul în care comanda este plasată până la ora 15:00, expedierea coletului se poate realiza în aceeași zi. Dacă ați plasat comanda după ora 15:00, aceasta va fi procesată și expediată în cursul următoarei zile lucrătoare. Comenzile online plasate de vineri (după ora 15:00) până duminică vor fi procesate luni (sau în prima zi lucrătoare), în ordinea în care au fost plasate și, drept urmare, clienții vor primi produsele începând cu ziua de marți (pentru produsele aflate în stoc).
Firmele de curierat efectuează transportul în intervalul 48–72 de ore de la expediere către orice localitate.
Va punem la dispozitie urmatoarele posibilitati pentru achitarea unei comenzi.
1) Plata ramburs prin intermediul curierului rapid.
2) Plata online - card bancar.
3) Ordin de plata