Ce preț ești dispus să plătești pentru maximizarea potențialului tău de conducere ?
Ce zici de 21 de minute pe zi?
Este nevoie de timp pentru a deveni lider.
Deși puțini oameni par a se fi născut lideri, capacitatea de a conduce este de fapt o colecție de abilități, dintre care aproape toate se pot învăța și îmbunătăți. Bazat pe cartea sa de mare succes, Cele 21 de legi incontestabile ale conducerii, Dr. John C. Maxwell prezintă un plan zilnic pentru a te ajuta sa te dezvolți ca lider în viața ta personală, profesională și spirituală. Pe parcursul a 21 de săptămâni, vei întâlni lideri care au modelat pozitiv sau negativ cele 21 de legi ale conducerii.
De exemplu . . .
Iosif a avut o mare viziune de conducere încă de tânăr, dar i-au lipsit trei calități necesare care puteau fi câștigate numai odata cu trecerea timpului.
Modul în care Iosua și-a condus familia i-a câștigat credibilitatea de a conduce întreaga națiune a Israelului.
Abilitățile de comunicare ale lui Neemia l-au ajutat să-i motiveze pe locuitorii Ierusalimului să reconstruiască zidul cetații în doar cincizeci și două de zile.
Abilitatea Deborei de a impune respect a avut, pe termen lung, un efect mult mai mare decât ar fi putut avea vreodată influența datorată unei anumite poziții.
Conducerea este complicată și are multe fațete respect, experiență, tărie emoțională, viziune, sesizarea momentului potrivit, abilitățile oamenilor . . . și lista continuă.
Dar vestea bună este că abilitatea ta de conducere nu este statică.
Indiferent unde te afli acum, poți atinge niveluri superioare de eficiență, iar cartea Cele mai eficiente 21 de minute din ziua unui lider poate fi un instrument vital în acest proces.
Cuprins
1. Legea limitărilor
Abilitatea de a conduce determină gradul de eficiență al unei persoane
Doi lideri n-ar fi putut fi mai diferiți, din adâncul inimii lor și până la limitările conducerii lor. Unul dintre ei a fost un lider după inima lui Dumnezeu. Amândoi ne învață neprețuite lecții de conducere.
2. Legea influenței
Adevărata măsură a capacității de a conduce este influența nimic mai mult, nimic mai puțin
La prima sa încercare de a conduce, oamenii nu l-au ascultat. După mai multi ani când a încercat din nou, influența sa era atât de puternică încât oamenii au făcut tot ce-a vrut el fără să pună întrebări. Aceasta este puterea influenței.
3. Legea procesului
Abilitățile de lider se dezvoltă zilnic, nu într-o zi. Era gata să conducă de când era doar un puști înfumurat, dar Dumnezeu a avut un alt plan. Drept rezultat, el și-a ajutat familia, a salvat o națiune și a împlinit destinul lui Dumnezeu pentru viața sa toate datorită legii procesului.
4. Legea navigarii
Oricine poate carmui corabia, dar este nevoie de un lider care sa stabileasca directia in doar cateva saptamani, el a fost capabil sa realizeze ceea ce alti lideri n-au putut infaptui intr-un secol.
Secretul lui?
Viziune, chemare si legea navigarii.
5. Legea lui E.F. Hutton
Cand vorbeste adevaratul lider, oamenii asculta Niciodata nu a stat pe tron, dar Inainte de Hristos, el a fost singurul lider care a indeplinit deopotriva functiile de proroc, preot si rege. A fost intr-adevar un E. F. Hutton al vremii sale.
6. Legea temeliei trainice
Increderea este temelia conducerii .
Ar fi trebuit sa fie unul dintre cei mai mari lideri din istoria Israelului. in schimb a fost unul dintre cei mai rai. De ce? A incalcat legea temeliei trainice si astfel si-a pierdut prosteste dreptul de a conduce.
7. Legea respectului
Oamenii ii urmeaza in mod natural pe cei mai puternici decat ei insisi .
Din ce cauza cei mai puternici lideri ai Israelului au urmat o femeie, cand toti ceilalti conducatori ai natiunii fusesera barbati? Deoarece ea a fost cel mai mare lider al generatiei sale. Aceasta este puterea legii respectului.
8. Legea intuitiei
Liderii evalueaza totul cu simtul unui lider.
Ai fi dispus sa urmezi sfatul unei rude prin alianta? Raspunsul tau va fi afirmativ daca esti invatabil, iar ruda ta are intuitia unui lider capabil sa-ti revolutioneze conducerea peste noapte!
9. Legea magnetismului
Cine esti determina pe cine vei atrage.
Conducerea sa a fost caracterizata de foc. Deci pe cine a atras la sine spre a-i calca pe urme? Nu s-a putut abtine sa nu atraga pe cineva cu acelasi gen infocat de conducere. Invata de la el pe cine vei atrage probabil si tu.
10. Legea legaturii
Liderii ating inima inainte de a cere o mana de ajutor.
Ar fi putut face ca oamenii sa-i manance din palma. In schimb, ei l-au mancat de viu. Asta l-a costat totul. Asa se intampla cand incalci legea legaturii.
11. Legea cercului restrans
Potentialul unui lider este determinat de cei mai apropiati prieteni ai lui.
Echipa lui de conducere a fost formata din cei mai buni oameni din Israel. Asa ceva nu s-a mai vazut nici inaintea lui, nici dupa el. Ei l-au ajutat sa devina un mare lider si au contribuit la implinirea destinului de natiune al Israelului.
12. Legea imputernicirii
Numai liderii care se simt in siguranta dau putere altora.
Cine ar avea curajul sa imbratiseze un om de care toata lumea se teme, pentru ca apoi sa-l imputerniceasca sa devina cel mai mare lider al vremii sale? Numai un lider care se simte suficient de sigur pentru a ceda din puterea sa. Acesta este secretul legii imputernicirii.
13. Legea reproducerii
Pentru a forma un lider este nevoie de un lider .
El si-a urmat mentorul peste tot, chiar si acolo unde tuturor le era frica sa mai paseasca. De ce? Pentru ca este nevoie de un lider pentru a forma un lider. Si, in cele din urma, el a fost capabil sa duca poporul chiar si acolo unde mentorul sau n-a reusit sa ajunga.
14. Legea acceptarii
Oamenii il accepta mai intai pe lider, apoi viziunea sa
Oamenii indurau o apasare groaznica si doreau izbavirea, dar n-au facut nimic pana cand a aparut pe scena acest lider. De ce? Pentru ca oamenii accepta mai intai liderul si apoi viziunea sa.
15. Legea victoriei
Liderii gasesc o cale pentru ca echipa sa castige
Totul era impotriva lui: nu a avut decat opt ani cand a devenit lider, bunicul si tatal lui fusesera niste conducatori groaznici, iar tara era ravasita. Cu toate acestea, el a dobandit victoria ca nici un alt rege al Israelului. Secretul sau este cuprins in legea victoriei.
16. Legea marelui avant
Avantul este cel mai bun prieten al liderului
Tatal sau reusise sa dea un mare avant Imparatiei sale. El l-a amplificat. Drept rezultat, oamenii au venit din lumea intreaga sa-l intalneasca si sa invete din conducerea lui. Fara indoiala, avantul a fost cel mai bun prieten al sau.
17. Legea prioritatilor
Liderii inteleg ca activitatile nu inseamna in mod necesar si realizari
Miza era cat se putea de mare, iar lui (dintre toti ceilalti) i s-a incredintat conducerea miscarii. A reusit, iar in prezent, dupa mii de ani, acea miscare inca se extinde si toate acestea pentru ca el a inteles legea prioritatilor.
18. Legea sacrificiului
Un lider trebuie sa renunte pentru a inainta
El a fost un print care a coborat pentru a urca iarasi spre o chemare mai inalta. Cum a fost capabil sa faca acest lucru? A inteles adevarata natura a conducerii. Trebuie sa renunti ca sa poti urca.
19.Legea timpului potrivit
Cand sa conduci este tot atat de important ca si a hotari ce sa faci si incotro sa te indrepti
In viata unui lider exista anumite momente in care a actiona la timpul potrivit inseamna totul. Ea a inteles acest lucru, si l-a exploatat la maxim. Drept urmare, un intreg popor a fost salvat de la o moarte sigura.
20. Legea cresterii explozive
Ca sa ai parte de o crestere lenta, condu-i pe ucenici ca sa ai parte de o crestere exploziva, condu-i pe lideri
Oriunde a mers, a lasat in urma sa ... lideri. El i-a gasit, i-a format si i-a imputernicit. In acest mod si-a raspandit influenta pe tot globul.
Aceasta a fost puterea legii cresterii explozive.
21.Legea mostenirii
Valoarea durabila a liderului se masoara prin succesiune
Unii lideri colectioneaza suvenire. Altii obtin trofee. Acest lider a creat o mostenire care exista si astazi. Invata secretul Lui si vei putea sa-I calci pe urme.
Condiții de livrare în afara României
Momentan nu livrăm în afara României prin comandă de pe site. Contactați-ne pe e-mail sau telefonic pentru a plasa o comandă în străinătate.
Ridicare de la sediu
Gratuit, de la sediul nostru din Timișoara, Str. Gh. Lazăr, Nr. 24, Et. 4, Ap. SAD29 (Fructus Plaza), în intervalul orar 11:00-14:00.
Condiții de livrare pe teritoriul României
Comenzile cu valoarea totală mai mare de 300 RON (TVA inclus) beneficiază de transport gratuit. Pentru comenzile cu valoarea totală mai mică de 300 RON (TVA inclus), se aplică o taxă de transport în valoare de 21 RON (TVA inclus).
În cazul în care comanda online este stornată după predarea coletului la curier, costul transportului nu se returnează.
Comenzile pot fi plasate online la orice oră, fiind preluate în ordinea înregistrării lor. Comenzile sunt procesate în cel mai scurt timp posibil. Fără a ne obliga contractual, comenzile se livrează în 48–72 de ore (lucrătoare) de la procesarea comenzii, în funcție de firmele de curierat. Confirmarea existenței în stoc a produsului (produselor) comandat(e) se face în momentul validării comenzii, telefonic sau prin e-mail.
Comenzile sunt onorate în ordinea primirii lor și exclusiv în limita stocului disponibil. În situații excepționale (perioade de vârf, stoc epuizat, vacanțe, comenzi speciale etc.) pot apărea întârzieri mai mari de 72 de ore în operațiunile de validare și livrare a comenzilor.
În cazul în care comanda este plasată până la ora 15:00, expedierea coletului se poate realiza în aceeași zi. Dacă ați plasat comanda după ora 15:00, aceasta va fi procesată și expediată în cursul următoarei zile lucrătoare. Comenzile online plasate de vineri (după ora 15:00) până duminică vor fi procesate luni (sau în prima zi lucrătoare), în ordinea în care au fost plasate și, drept urmare, clienții vor primi produsele începând cu ziua de marți (pentru produsele aflate în stoc).
Firmele de curierat efectuează transportul în intervalul 48–72 de ore de la expediere către orice localitate.
Va punem la dispozitie urmatoarele posibilitati pentru achitarea unei comenzi.
1) Plata ramburs prin intermediul curierului rapid.
2) Plata online - card bancar.
3) Ordin de plata